“Cronicile din Narnia”, de C.S Lewis- Nepotul Magicianului(sfârșit)



 

 Lumea peste care stăpânea întunericul se transformă acum într-una de poveste. Plantele, oamenii și animalele se zăreau peste tot și totul în jurul lor era cât se poate de colorat.  Jadis dispăruse, iar unchiul Andrew era prea derutat de ce se întâmplase.


 În tot acest timp, Digory se gândise că acesta era Tărâmul Tinereții, așa că, călare pe calul pe care îl adusese din Londra, porni către Aslan( leul), presupunând că acesta îl poate ajuta ca mama sa să se facă bine. Când ajunseră la leu, acesta îi făcu rege și regină pe vizitiu și pe soția sa(pe care o adusese din Londra), iar apoi i se adresă lui Digory. Era supărat pe el pentru că o adusese pe Jadis în acele tărâmuri, trimițându-l după un măr care să apere Narnia de aceasta.

Astfel, împreună cu Polly și Penatul( calul din Londra, căruia Aslan îi dăruire aripi), porniră peste munți și văi în căutarea grădinii unde mărul magic se afla. Poposiră o noapte, iar următoare zi ajunseră la grădină. Aceasta avea copaci înalți, magia plutind în aer. Era înconjurată de ziduri înalte, intrarea fiind prin niște porți mari de aur. Digory se duse singur și intră imediat, luând un măr din cel mai frumos pom din grădină. Când să iese din grădină, Jadis strigă după el. Îi spunea că dacă v-a mânca mărul v-a avea viață veșnică, iar Aslan doar se folosește de el, însă băiatul nu cedă și se întoarseră cu bine.

Digory plantă mărul, din care crescu un copac cum nu se mai văzuse. Acest copac avea să o țină pe Jadis la distanță pentru mult timp, dar aceasta avea viață veșnică, pentru că mâncase mere din grădina fermecată și pe măsură ce timpul trecea se putea face mult mai rea.

Pentru că îi fusese devotat, Aslan îi oferi un măr băiatului pentru mama sa și îi porunci ca atunci când v-a ajunge în Londra să îngroape inelele. Digory se supuse și după ce îi dădu mamei sale mărul, îngropă împreună cu inelele și cotorul mărului. Din acesta ieși un pom, pe care Digory îl făcu un dulap, ce avea să înceapă seria de drumuri dus-întors între Narnia și lumea noastră…


PĂRERE: Această carte mi-a stârnit curiozitatea la maxim și o recomand cu plăcere tuturor. 

Comentarii